Fraza care mă oprește e „rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc“, nu „iubiți pe vrăjmașii voștri“. Prima o aud des, a doua mă prinde. Să te rogi pentru cineva care ți-a făcut rău sună mai greu decât orice filă de predici citite în grabă. La mine în fotbal am avut parte de vorbe pe la spate, nimic grav, dar destul cât să nu-mi vină să mă rog pentru omul respectiv. Și totuși sfântul zice că așa se face. Nu știu dacă pot chiar asta. Sau dacă pot fără să mint. Încă nu m-am lămurit unde se termină sinceritatea și unde începe prefăcătoria.
