Am iubit şi iubesc păcatul şi multele lui îndulciri, Preacuvioase Părinte Sven, pentru aceea şi trupul îmi strigă bolind cu dureri, spre a trezi sufletul din amorţirea cea otrăvită a conştiinţei. Atât de îndelung am umblat pe căile cele largi ale împotmolirii în materie, încât oricât de mult aş vrea să le lepăd, tot pe calea lor mă trezesc mergând; pentru aceea, eu însumi mărturisesc că mi-am făurit o cumplită colivie de aur a confortului, în care m-am închis fără a mă sili cineva, afară de reaua mea împătimire.

Astfel văzându-mă şi cunoscându-mă, strig către tine: vino tu, Părinte Sven, si mă slobozeste din blestemul si batjocura cu care eu însumi m-am necinstit, şi, smulgându-mă din robia cea rea a închinării înaintea materiei, sfinţeşte-mă dăruindu-mi purtarea în rugăciune a Numelui Domnului Hristos, care este bogăţia cea mare a vistieriei dumnezeieşti dăruită oamenilor.

Şi fie ca pe tine avându-te luminător şi călăuzitor, să trăim cu înţelepciune cealaltă parte a vieţuirii pământeşti, iar la vremea rânduită să fim primiţi şi întru vederea împărăţiei Cerurilor, care este dragoste pentru firea omenească a Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul si Sfântul Duh. Amin.